Quantcast
Channel: Anda Docea
Viewing all articles
Browse latest Browse all 49

Iubirea n+1

$
0
0

Abia de doi-trei ani văd cu adevărat că oraşul meu natal e între dealuri. S-a întâmplat prima dată într-un miez de vară, când trenul care mă ducea spre Ardeal trecuse de Sighişoara. Dădea înserarea şi lumina avea exact culoarea mierii.

Observ tot mai multe lucruri noi, de o vreme. Pe altele, atât de importante pentru mine cândva, fundament de vis şi sursă de lacrimi, aproape le-am uitat. M-ai crede dacă ţi-aş spune că orice te face să cazi pe gânduri, să te perpeleşti, să construieşti arhitecturi iscusite de despărţire sau de împăcare la un moment dat nu va mai conta? Că omul pentru care ai renunţa cu bucurie la tine, într-o ofertă gratuită şi nesolicitată, nu-ţi va mai stârni niciun sentiment? Că, oricât de teribilă este o poveste, cu sincronizări, vorbe potrivite şi dans de scântei, poate urma o alta care s-o lase în umbră? Ai accepta fără să verifici că şi eu am fost exact unde te afli tu acum, că nimic nu a mers conform planului şi că, până la urmă, ăsta a fost cel mai bun lucru dintre toate?

În concluzie, dragă iubire n+1, oricine ai fi, îmi pare rău că nu te întâmpin aşa cum poate ai merita. Că vorbele potrivite le-am mai scris deja, de n ori, că sincronizările le-am transformat prea des în vise şi că din toate dansurile de scântei am colorat o poveste mai aprigă ca alta. Regret că dovezile tale de drag nu mă fac să sar în primul taxi, nici să dorm cu telefonul la cap. Că nu te întreb ce vrei la micul-dejun sau că nu-mi sprijin câteva secunde, ca din întâmplare, fruntea de umărul tău drept. Pe toate le-am mai făcut deja, de atâtea ori. Nu mă aştepta (prea mult).

Mi-am dat seama că încep să îmbătrânesc acum doi-trei ani, când am văzut pentru prima dată că lumina de peste dealurile din Ardeal are culoarea mierii. Nu m-a prevenit nimeni că va fi atât de bine.

 


Viewing all articles
Browse latest Browse all 49